Skip to Store Area:

Incepand cu data de 25 mai 2015, magazinul nostru nu se va mai aproviziona cu carti noi. Mai puteti comanda cartile de pe site pana la epuizarea stocului, sau insemne ortodoxe autoadezive in cantitate nelimitata. Va multumim pentru intelegere!

11 pricini pentru care îngăduie Dumnezeu să pătimească drepţii

Vă invităm să lecturaţi câteva crâmpeie din volumul al 18-lea "Ne vorbeşte Părintele Cleopa", proaspăt apărut la editura mănăstirii Sihăstria. Cartea aşteaptă cu nerăbdare să fie citită şi vă face din ochi de pe rafturile librăriei noastre. Fragmentul este intitulat: "Unsprezece pricini pentru care îngăduie Dumnezeu să pătimească drepţii în lumea aceasta".

"Unii din cei slabi în credinţă se smintesc văzând necazurile şi ispitele ce vin asupra drepţilor. Dar Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfânta Scriptură ne spun luminat câteva pricini pentru pătimirile acestora:

  1. Pentru ca sfinţii să nu se mândrească de mărirea faptelor bune şi a minunilor pe care le fac ei.
  2. Pentru ca să nu socotească cineva că sfinţii sunt dumnezei, iar nu oameni.
  3. Pentru a se arăta că puterea lui Dumnezeu biruieşte prin cei slabi şi neputincioşi şi prin ei se propovăduieşte Evanghelia lui Hristos.
  4. Pentru a se face mai arătată răbdarea sfinţilor şi că nu slujesc lui Dumnezeu pentru plată.
  5. Pentru a ne înţelepţi pe noi şi a filosofa despre înviere. Căci dacă vei vedea că un om drept şi având multe fapte bune a pătimit multe necazuri şi nevoi şi aşa s-a dus de aici, chiar şi nevrând, te gândeşti că trebuie să fie o judecată de apoi. Căci dacă oamenii nu lasă fără plată pe cei ce le slujesc, cu atât mai mult Dumnezeu nu va lăsa neîncununaţi pe cei ce pătimesc şi se nevoiesc pentru El, care sunt drepţii şi sfinţii.
  6. Pentru a avea destulă mângâiere toţi cei care cad în ispite, privind ei la ispitele sfinţilor.
  7. Pentru ca atunci când ne îndeamnă pe noi învăţătorii noştri să urmăm fapta bună a sfinţilor şi nevoinţele lor, zicându-ne: „Urmează, frate, apostolului Pavel”, sau „Urmează lui Petru”, noi să nu ne lenevim a le urma, socotind, pentru mulţimea faptelor lor cele bune, că au altă fire decât a noastră.
  8. Ca atunci când trebuie să fericim pe cineva sau să-l jelim, să învăţăm pe care să-i socotim fericiţi şi pe care ticăloşi şi mişei.
  9. Pentru că necazul face mai aleşi şi mai străluciţi pe cei ce sunt necăjiţi şi pătimesc, căci după apostolul, necazul lucrează răbdarea, iar răbdarea cercarea, iar cercarea nădejdea, iar nădejdea nu ruşinează (Rom. 5, 3-5). După cum zice şi înţeleptul Sirah: Că în foc se lămureşte aurul, iar oamenii cei primiţi, în cuptorul smereniei (2,5).
  10. Pentru ca, dacă mai au oarecare pete de păcate, să le spele pe acestea prin ispite şi necazuri.
  11. Ca să prisosească lor cununile şi darurile, prin necazuri. Căci cu cât mai multe vor fi necazurile, cu atât mai multe vor fi şi darurile şi răsplătirile.

Deci să ştim că nici o iertare şi nici o îndreptare nu vom avea, dacă ne vom sminti de cele ce se întâmplă sfinţilor."

Link-ul direct la carte: http://www.publicatiiortodoxe.ro/recomandari/ne-vorbeste-parintele-cleopa-vol-18.html

Leave a Reply