Skip to Store Area:

Incepand cu data de 25 mai 2015, magazinul nostru nu se va mai aproviziona cu carti noi. Mai puteti comanda cartile de pe site pana la epuizarea stocului, sau insemne ortodoxe autoadezive in cantitate nelimitata. Va multumim pentru intelegere!

Fragment din romanul "Egipteanca", noua carte scrisă de ieromonahul Augustin

Zilele trecute a văzut lumina zilei o nouă carte scrisă de ieromonahul Augustin Zaboroşciuc, arhimandritul mănăstirii Curchi din Basarabia. Intitulat "Egipteanca", romanul istoriseşte anumite momente din viaţa Sfintei Maria Egipteanca şi a Sfântului Zosima, cel care s-a învrednicit să o vadă înainte de adormirea ei întru Domnul. Istorisirea se deosebeşte de viaţa Sfintei, scrisă de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, şi este dedicat, în primul rând, tinerilor. Cartea se găseşte şi pe rafturile magazinului nostru: http://www.publicatiiortodoxe.ro/egipteanca.html Schimonahul Irineu Pânzaru, autorul cuvântului înainte, scrie: "Deşi despre Sfânta Maria Egipteanca s-a scris mult în Ortodoxie, şi s-ar părea că deja cunoaştem "totul" despre ea şi despre ceea ce a voit Domnul să ne spună prin viaţa ei, autorul abordează în roman subiectul într-o viziune neaşteptată." În continuare vă propunem spre lectură un mic fragment din acest roman, care te răpeşte din lumea aceasta trecătoare. 

"Au trecut câteva luni de când se linişti în pustie. Harul lui Dumnezeu o acoperea asemeni unei haine, şi-i potolea foamea şi setea. O linişte cerească o cuprindea zilnic, încât nici nu observa cum trece timpul. Deşi în jur erau numai nisip şi pietre, avea senzaţia că se află în milocul Raiului. Chipul lui Dumnezeu, ce-L văzuse pentru câteva clipe în biserica din Ierusalim, îi stătea mereu înainte şi-i îndulcea sufletul mai mult decât mierea şi fagurele şi i-l aprindea cu dragoste de Dumnezeu. Pronia Divină o pregătea pentru lupte şi încercări, pentru că Dumnezeu întâi se arată omului şi-i dă să guste din dulceaţa Duhului Sfânt, iar pe urmă îl lasă în libertatea proprie, să-şi aleagă singur calea.

Iată că şi toate acestea n-au durat  mult timp. Într-o seară târzie, după ce mersese toată ziua, cercetând împrejurimile, adormi buştean. La un moment dat tresări şi se trezi din somn, părându-i-se că a auzit un tunet. S-a mirat mult, pentru că nu ploua, nici chiar vânt cât de mic nu era. Stătea nedumerită pe gânduri: oare ce o fi şi asta? Şi cum stătea aşezată pe o piatră, a auzit un răcnet atât de mare, încât a umplut cu sine văile din jur, iar pământul s-a cutremurat. De frică mare, a căzut la pământ, zăcea nemişcată şi tremura toată. Voia să fugă, dar picioarele n-o ascultau. Simţea pe frunte câteva picături de sudoare rece, ce se prelingeau încet. Zăcea la pământ, crezând că n-o vede nimeni, dar nu era aşa. Cel ce o căuta, n-a greşit locul. A mai răcnit o dată din răsputeri, iar Maria s-a însemnat cu Semnul Crucii, nedându-şi încă seama că a pus începutul unei lupte crâncene.

Un glas lăuntric îi spunea: nu te teme. Şi îndată au înconjurat-o mulţime de demoni ce se roteau în jurul ei. S-a lăsat în genunchi, rugând pe Dumnezeu, să se milostivească spre ea. Lacrimile-i curgeau şiroaie pe obraz, iar buzele şopteau neîncetat: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Dracii o înconjurau din toate părţile, o îmbrânceau, urlau cât puteau, şuierau şi hohoteau cu înverşunare. Asemenea unor pitici nespus de răi, urâţi, fără de chip şi foarte obraznici, demonii aveau îngăduire să se apropie şi chiar să o atingă. Întotdeauna veneau mulţi, asemenea unei haite de lupi care nu-şi dădeau rândul să se atingă de pradă, arătînd prin asta, de fapt, neputinţa lor.

-         Doamne, n-am să mănânc şi n-am să beau trei zile, numai scapă-mă de urgia aceasta, - a spus Maria, ridicând ochii către Dumnezeu.

Trei zile şi trei nopţi s-a rugat neîntrerupt: „Dumnezeule, milostive, nu mă lăsa în mâinile vrăjmaşilor mei”, iar în inimă-i suna mereu: Nu te teme. Şi asta o întărea mult. Aşa au trecut cele trei zile. Atunci a simţit că i s-au deschis ochii sufleteşti şi că a început să cunoască o altă realitate, despre care nici nu-şi închipuia cum este. Şi dacă până acum se îndulcea de Harul lui Dumnezeu, din acest moment a început vremea încercărilor şi a luptei. Dumnezeu Cel ce nu părăseşte oamenii, i-a întărit sufletul spre lupta pentru mântuire.

...Aşa a petrecut mult timp. La început a suferit mult din cauza foametei şi setei. Pâinile pe care le luase s-au uscat şi s-au făcut ca piatra. Abia de putea să rupă câteva fărâmături din ele. Şi atunci vrăjmaşul mântuirii a început să-i aducă aminte de mâncărurile şi ospeţele în care petrecea cândva şi de vinurile cele gustoase de care nu ducea lipsă nicicând. Ispitele erau mari, însă roaba lui Dumnezeu le îndura pe toate cu multă răbdare, întărită fiind de Harul lui Dumnezeu."

Leave a Reply