Prin scrierile sale, în special prin cele dogmatice şi omiletice, Sfântul Sofronie a contribuit la formarea şi consolidarea învăţăturii despre dreapta credinţă, și astfel la stârpirea ereziilor apărute în primele şapte veacuri creştine. Sinodul al VI‑lea Ecumenic, de exemplu, şi-a însuşit învăţătura Sfântului Sofronie, făcând din ea propria sa învăţătură. Formularea dogmei Sfintei Treimi şi a dogmelor hristologice (Întruparea, cele două firi şi cele două voinţe în Persoana Mântuitorului), făcută de el cu atâta exactitate şi pătrundere duhovnicească, îl aşază în rândul marilor Părinți și Dascăli ai Bisericii.
Pentru strădania de a păstra şi apăra puritatea învăţăturii despre dreapta credinţă şi pentru sfinţenia vieţii, Sfântul Sofronie a fost rânduit de Biserică între cei mai de seamă Părinţi ai ei şi înfăţişat credincioşilor drept pildă de credinţă şi de trăire sfântă.
***
„Bunăvestire a Mântuitorului nostru, Bunăvestire a întrupării lui Dumnezeu pentru noi, Bunăvestire a venirii lui Dumnezeu la noi, Bunăvestire a lui Dumnezeu, Care Îşi ia trup de om din noi, Bunăvestire a lui Dumnezeu, Cel zămislit fără de sămânţă bărbătească, Bunăvestire a lui Dumnezeu, purtat în pântecele fecioresc, Bunăvestire a lui Dumnezeu, Cel unit cu trupul fără schimbare, Bunăvestire prin care noi, cei alungaţi odinioară de la faţa lui Dumnezeu, ne înălţăm şi ne îndumnezeim şi ajungem dumnezei prin har!
Nu ne mai temem de‑acum de stricăciune, nu ne mai temem de suferinţe şi dureri, nu mai tremurăm de frica morţii, nu ne mai îngrozim de diavolul cel crud, nu mai suntem loviţi din nebăgare de seamă de săgetările lui cele ascunse, nu ne mai temem de tiraniile lui cele ­văzute. Toţi ne arătăm ca dumnezei, toţi avem chipuri dumnezeieşti, toţi suntem scrişi în ceata celor din ceruri, toţi suntem socotiţi cetăţeni ai Ierusalimului de Sus. Căci acolo fiindu-ne cetatea noastră, acolo vom primi şi făgăduinţele, şi acolo ne va fi şi sălaşul, în locaşurile cele de negrăit.”
(Sfântul Sofronie al Ierusalimului)