Skip to Store Area:

Pasul 1 Pasul 2 Pasul 3

Incepand cu data de 25 mai 2015, magazinul nostru nu se va mai aproviziona cu carti noi. Mai puteti comanda cartile de pe site pana la epuizarea stocului, sau insemne ortodoxe autoadezive in cantitate nelimitata. Va multumim pentru intelegere!

Tipic bisericesc zilnic 2013

Mai multe imagini

Tipic bisericesc zilnic 2013

Rezumat: Cuprinde rânduieli şi indicaţii pentru toate slujbele bisericeşti din fiecare zi a anului 2013, rânduiala Sf. Taine şi a Ierurgiilor Bisericeşti, precum şi Îndrumări Speciale pentru unele amănunte de tipic şi de practică liturgică.
Autor(i) Dosoftei Şcheiul, Arhimandrit
Editura Doxologia
An Aparitie 2012
Nr. Pagini 786
Limba Română
Dimensiuni (mm) 160 x 230 x 35
Tip Coperta Flexibila
Greutate (kg) 1.0550
Cod Produs DOX-9786068278995
46,00 RON
Produs epuizat
la furnizor.
Acest produs nu se mai gaseste la furnizor (cel putin pana la o eventuala reeditare).

Acest produs face parte din următoarele categorii: : Cărți : : Cărți de Cult :

Descriere Detaliată

BINECUVÂNTARE

Anul Domnului 2013 se apropie. Încep, în diferite domenii, pregătirile pentru noul an. Deși chemat să fie pregătit ca și când ar muri în noaptea ce vine, creștinul trebuie să se aștepte la zilele care vin ca și când n-ar muri niciodată.

În acest sens creștinii și instituțiile bisericești fac pregătiri pentru intrarea în noul an. Editurile eparhiilor, de exemplu, au ca prioritate tipărirea calendarelor pentru anul 2013.

Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei are și un alt proiect misionar pus la îndemâna credincioșilor, și anume: TIPICUL pentru anul 2013. Părintele Arhimandrit Dosoftei Șcheul, Eclesiarhul Mare al Catedralei Mitropolitane din Iași, ne-a obișnuit de câțiva ani cu o inițiativă pe care mănăstirile și o bună parte din parohii, precum și unii credincioși, o consideră foarte folositoare pentru viața liturgică a Bisericii.

Fiecare zi din cele 365 ale anului are specificul ei din punct de vedere al rânduielilor liturgice. În fiecare zi se serbează cel puțin un sfânt; fiecare zi este așezată în raport cu marile sărbători ale Pogorârii Sfântului Duh, a Sfintelor Paști sau ale altor mari praznice. Perioada Postului Mare sau cea de după Învierea Domnului aduce anumite schimbări în rânduiala tipiconală a slujbelor. Pentru fiecare zi din timpul anului sunt folosite pentru slujbă mai multe cărți: Mineiul, Octoihul, Ceaslovul, Psaltirea, Apostolul sau Evanghelia. Triodul este introdus în rândul cărților liturgice înainte de Postul Mare până la Sfintele Paști, iar de la Înviere până după Rusalii se foloseşte Penticostarul. Canonizarea unor noi sfinți români, cu slujbele Utreniei sau Vecerniei încă necuprinse în conținutul Mineielor, mărește complexitatea slujbelor în unele zile din cursul anului.

Pentru un monah dintr-o mănăstire mare, responsabil cu rânduiala liturgică, folosirea mai multor cărți de slujbă în cadrul celor șapte laude zilnice este un lucru, în general, ușor. Fiecare slujbă este gândită de conștiința liturgică a Bisericii în așa fel încât, odată înțeleasă derularea diferitelor momente din cuprinsul ei, totul se desfășoară fără prea mare dificultate. Pentru mănăstirile mai mici și pentru multe parohii unde nu se pot găsi totdeauna persoane cunoscătoare în detaliu a rânduielilor liturgice, apar adesea dificultăți care împiedică desfășurarea normală a sfintelor slujbe.

Pentru depășirea acestor dificultăți pe care le pot întâmpina persoanele responsabile cu strana bisericii în cadrul sfintelor slujbe, s-a găsit calea publicării unui îndrumar liturgic cu explicații tipiconale pentru fiecare zi din timpul anului.

TIPICUL este o carte care și-a făcut deja drum spre stranele multor biserici de mănăstire și parohie din Moldova și din alte zone ale țării. Inițiativa Părintelui Arhimandrit Dosoftei din anul 2004, concretizată atunci cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, începe să fie răsplătită pentru faptul că, an de an, tot mai mulți creștini așteaptă apariția TIPICULUI.

Nădăjduim că și anul 2013 va fi, pentru fiecare, un an de pace și de bucurie duhovnicească. Această nădejde se va împlini și prin faptul că vom trăi, prin voia Celui de Sus, zilele anului ce vine în ritmul sfintelor slujbe ale Bisericii.

Bogăția duhovnicească a acestor slujbe, săvârșirea lor în bună rânduială și adâncirea noastră în duhul lor dătător de binecuvântare și odihnă sufletească ne vor ajuta ca 2013 să fie an de mântuire întru Hristos Iisus, Domnul nostru.

†Teofan

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Recomandări

Etichete Descriptive ale Produsului

Folosește spații pentru a separa etichetele. Folosește ghilimele simple (') pentru expresii.


Color Swatches Magento extension by Galathemes Magento Themes