Skip to Store Area:

Pasul 1 Pasul 2 Pasul 3

Incepand cu data de 25 mai 2015, magazinul nostru nu se va mai aproviziona cu carti noi. Mai puteti comanda cartile de pe site pana la epuizarea stocului, sau insemne ortodoxe autoadezive in cantitate nelimitata. Va multumim pentru intelegere!

Evanghelia în versiunea Hollywood. Iisus în cinema

Mai multe imagini

Evanghelia în versiunea Hollywood. Iisus în cinema

Rezumat: Considerat, şi nu degeaba, primejdios pentru viaţa ascetică şi contemplativă, filmul poate fi teren al meditaţiei religioase, teatru de desfăşurare a diverselor scenarii biblice şi hagiografice. Acesta este spaţiul de cercetare al ierom. Teofan Mada, autorul urmărind pas cu pas eficienţa soteriologică a interpretării mesajului evanghelic de către Arta a 7-a.
Autor(i) Teofan Mada, Ierom. Dr.
Colectie religie & cinematografie
Editura Vremi
An Aparitie 2010
Nr. Pagini 298
Limba Română
Dimensiuni (mm) 150 x 210 x 15
Tip Coperta Flexibila
Greutate (kg) 1.0000
Cod Produs VRM-9786069220832
33,90 RON
Produs epuizat
la furnizor.
Acest produs nu se mai gaseste la furnizor (cel putin pana la o eventuala reeditare).

Acest produs face parte din următoarele categorii: : Cărți : : Altele :

Descriere Detaliată

Se spune că cinematografia este a şaptea artă, pentru că ea s-a născut la mult timp după acele arte pe care cultura sau civilizaţia umană le cunoştea şi le practica demult. Nu are importanţă succesiunea numerică în panteonul artei. Ca şi artă, ea revendică tacit sau explicit dreptul pe care îl pretinde orice artist încă din romantism, acela de a se exprima în deplină libertate şi de a nu fi supus la niciun alt imperativ şi deci la nicio altă judecată decât cea a inspiraţiei artistice servite de o iscusinţă, abilitate adecvată.

Totuşi, acest discurs care alimentează în mod inconştient aprecierile noastre nu trebuie să lase din vedere faptul că cinematografia este în primul rând un mijloc de expresie, un mod de expunere, un limbaj cu semnificaţie. A nu-i testa această trăsătură ar însemna a-i face o nedreptate şi a încuraja cinematografia să spună orice, într-un demers narcisist şi preocupat numai de sine. Un limbaj se adresează celorlalţi. Ceilalţi, în acest caz, sunt spectatorii care vor dori să vadă filmul. Unii dintre ei, mai mult decât alţii, au ochiul foarte format pentru a distinge felul în care discursul filmic este construit şi mesajul ideatic este transmis. Să-i numim pe aceştia foarte simplu, cinefili. Fără îndoială, competenţa lor născută din experienţa şi din cultura lor le permite să înţeleagă mai bine limbajul cinematografic. Însă limbajul acesta se adresează tuturor. Prin urmare, trebuie ca fiecare să-şi pună întrebări serioase despre ce i s-a comunicat şi despre modul în care acest mesaj a ajuns la el sau ea.

Aceste evidenţe fiind spuse, ar părea poate mai puţin îndrăzneţ ca un spectator, ale cărui competenţe se situează în domeniul teologiei, să încerce să analizeze nişte filme. Mai ales dacă va avea grijă să le aleagă pe acestea în funcţie de tema abordată, care îi este cunoscută: Iisus Hristos. Filmele bazate pe viaţa lui Iisus sunt o realitate mai complexă decât şi-ar imagina cineva în primă instanţă, această complexitate datorându-se subiectului abordat. Producătorul filmului care alege să exploreze tema legată de Iisus se confruntă cu o serie de decizii, alegeri, opţiuni şi dificultăţi, fără precedent în istoria cinematografiei. Numeroase filme au fost consacrate direct sau într-un mod mai parabolic personajului lui Iisus. Ţinând cont de importanţa acestui Dumnezeu-Om în istoria umanităţii, mai ales în lumea creştină, este pur şi simplu firesc faptul că cinematografia a dorit să ni-L arate.

Însă a-L arăta pe Iisus în cinema însemnă a vorbi despre El şi deci a forma o părere despre El, despre ceea ce a fost, a vorbit şi a făcut. Pentru că Iisus este un personaj al istoriei, dacă am dori să satisfacem curiozitatea legată de El, am recurge la documentele care permit, cu mai multă sau mai puţină uşurinţă, găsirea urmei pe care Acesta a lăsat-o în memoria şi conştiinţa umanităţii. Or, plecând de la această premisă, cineastul nu mai are niciun privilegiu, nici măcar vreo specificitate care l-ar distinge de ceea ce le este comun oamenilor de rând: nevoia de a reveni la Evanghelii şi la câteva rare tradiţii păstrate în scrieri care nu figurează în canon, care ne-ar oferi informaţii despre Iisus. Acestea sunt scrieri vechi, păstrate în limbi străine (de cele mai multe ori în greacă) şi care relevă o metodă de abordare binecunoscută şi dovedită: ştiinţa istoriei cu toate instrumentele pe care teologii specialişti încearcă să le pună în aplicare în cel mai serios mod posibil.

Afirmaţia că filmele despre Iisus îşi au fundamentul în Noul Testament sau în Evanghelii ar putea părea un truism. Dar chiar şi acest fapt, această „alegere” făcută de producător, este complexă şi încărcată de ambiguitate. Artistul care vrea să spună istorisirea lui Iisus din Biblie trebuie să aleagă între cele patru portrete diferite, dar complementare, ale lui Iisus din Evangheliile lui Marcu, Matei, Luca şi Ioan, între portretul, fie el indirect, din Faptele Apostolilor şi din epistole şi prezenţa lui Iisus vestită şi chiar descrisă în unele cărţi ale Vechiului Testament. Artistul poate decide să reprezinte numai unul dintre aceste portrete ale lui Iisus sau să realizeze o imagine compozită, sintetică, incluzând elemente din toate sursele biblice. (…)

Istoria de un secol a filmelor bazate pe viaţa lui Iisus demonstrează o largă varietate de încercări de a rezolva aceste probleme. S-a procedat, de exemplu, la folosirea unor actori amatori sau necunoscuţi, la crearea unor intrigi secundare pentru a suplini elipsele din povestirile Evangheliilor, la imitarea dramei sacre populare, la reprezentarea lui Iisus prin metonimie. În acest ultim caz, camera de filmat îl surprinde pe Iisus doar din spate sau îi „vede” doar mâna atunci când vindecă, poalele hainei sau numai umbra. Este o soluţie nedreaptă şi nesatisfăcătoare. Pe termen lung, nici celelalte soluţii nu au decât un succes limitat. După cum vom vedea în continuare, aceste soluţii sunt adesea reflexive sau chiar stângace şi pot sfârşi prin a interfera cu imaginea autentică a lui Iisus pe care doresc să o potenţeze.

Autorul speră numai să nu dezamăgească prea mulţi cititori care ar căuta degeaba în această carte analiza unui anume film pe care îl consideră de primă importanţă. Nu ne-am propus să le luăm chiar pe toate, în ordinea apariţiei lor, întrucât ne-am gândit că anumite filme şi teme ale cinematografiei ce au conotaţie creştină le vom aborda, probabil, în alte lucrări. Apoi, una dintre marile producţii, Patimile lui Hristos a lui Mel Gibson, cel mai bine documentat film teologic făcut vreodată despre Iisus, va constitui subiectul unei alte încercări livreşti. Astfel ne vom referi numai la marile ecranizări ale secolului XX. În mod evident, trebuie să putem regăsi în această lucrare paginile consacrate unui film determinat. Această comoditate necesară de consultare recomandă un plan care să permită să izoleze fiecare operă.

(…) Filmele care sunt aparent cele mai apropiate de cuvintele Evangheliei pot să păstreze în realitate un limbaj doar uman. Iată de ce cineaştii care vorbesc despre Iisus, spunând-ne că de-a lungul operei şi mesajului acestui Om îl putem auzi încă pe Dumnezeu care îi cheamă, în ciuda greşelilor şi ezitărilor lor, fac poate un ecou mai fidel Evangheliilor. Orice film despre Iisus are potenţialul de a fi un mare film pentru că subiectul în discuţie, al credinţei creştine, se ocupă cu cele mai însemnate dimensiuni ale vieţii omeneşti. Religia Iudeo-Creştină este supusă filmărilor la cel mai înalt nivel, pentru că, spre deosebire de orice altă religie, ia foarte în serios ordinea acestei lumi. Istoria reprezintă scena activităţii lui Dumnezeu şi, odată cu apariţia Iudaismului, istoria devine o categorie adevărată. Universul nostru e o lume a acţiunilor lui Dumnezeu şi a răspunsului omului. Religia Iudeo-Creştină e o credinţă bazată pe evenimente istorice reale care contează. Aceste evenimente sunt pline de o mare dramă. Dintr-un punct de vedere teologic, dacă nu istoric, apariţia lui Dumnezeu într-o lume a timpului e cea mai mare dramă posibilă.

Dar acest Dumnezeu nu e o fantomă – El are trup, sânge, un chip şi un glas, mâini care îi ating pe alţii, picioare care pur şi simplu au cutreierat pământul. Pentru că Dumnezeu a considerat că e unul dintre noi, imaginea lui Divină poate fi „surprinsă”. Şi-a permis să se lase surprins de noi. Istoria filmelor despre Iisus e o istorie a tentativelor de a-L surprinde pe Dumnezeu. Am expus cele mai mari ecranizări ale filmelor despre Iisus ale secolului XX. În istoria cinematografiei, Patimile lui Hristos (M. Gibson, 2004) încearcă să Îl suprindă pe Hristos într-un mod nou şi unic. Executat cu fineţe şi splendid ecranizat, filmul e o celebrare atât vizuală cât şi teologică. Următoarea noastră carte va fi consacrată acestui deosebit film. Gibson se poate să-l fi surprins pe Dumnezeul istoriei, dar în plasa ecranului cinematografic – în plasa imaginii Întrupării vii a iubirii suferinde a lui Dumnezeu – practic El ne surprinde pe noi.           Autorul, Universitatea din Tesalonic, septembrie 2009

Recomandări

Etichete Descriptive ale Produsului

Folosește spații pentru a separa etichetele. Folosește ghilimele simple (') pentru expresii.


Color Swatches Magento extension by Galathemes Magento Themes